Pregătirea mea
De 10 ani explorez, experimentez și mă formez în calitate de coach.
De atunci am colaborat cu ONG-uri, antreprenori ai unor afaceri de succes, oameni creativi devotaţi dezvoltării proprii şi a organizaţiilor în care lucrează.
În ultimii 6 ani de activitate profesională am creat:
ಌ proiectul Clubul Creatorilor, o inițiativă începută cu terapeutul holistic Daniela Bercu, împreună cu care am creat un spațiu pentru oameni care aleg să se bucure de viață și să o trăiască creativ
ಌ retreaturile Clubul Creatorilor - de 3 ani ne întâlnim de 3 ori/an pentru 3 zile în Bucovina sau de 7 zile în Grecia să ne aprofundăm starea de Creator
ಌ proiectul Terapie TRE Iași - îmbin metoda TRE® cu alte terapii pentru armonizarea corp-minte-suflet a clienților care aleg să participe la sesiunile individuale sau de grup pe care le facilitez. Sesiunile de grup le organizez împreună cu Cristina Moșneguțu în fiecare miercuri de la 18.30 într-un cabinet din Iași, zona Palas.
ಌ atelierele Arta de a trăi, Serile Mariei Magdalena - Cercul femeilor înțelepte Modulul 1 și 2, Cortul Roșu, Potențiale pentru Creatori, Obiective înțelepte pentru noul an
ಌ trainingul Enterprising - unde am susținut un grup internațional de 15 tineri să își dezvolte aptitudinile necesare pentru a-și susține spiritul antreprenorial
ಌ un training de dezvoltare personală și a aptitudinilor de angajare finanțat de Uniunea Europeană de 10 zile în Cehia pentru 27 de tineri adulți ce au crescut în orfelinate - participanții fiind din 9 țări diferite
ಌ retreaturile pentru femei Surori în transformare și Surori cu șolduri magice
ಌ cercul de coaching pentru femei Surori cu dragoste de viață - un grup de 6-8 femei care s-au susținut în dezvoltarea lor pe parcursul unui an
În paralel cu activitatea profesională după facultate mi-am continuat studiile din pasiune și pentru a deveni un cunoscător mai fin al funcționalității umane și un profesionist mai bun.
Astfel, în ultimii 6 ani am aprofundat și studiat diverse metode terapeutice, de vindecare, de ridicare a nivelului de conștiință, de eliberare a traumelor și programelor mentale blocante.
Mai jos găsiți o listă a celor pe care le-am găsit cele mai utile și încă le utilizez în lucrul cu clienții mei și cu mine însămi.
Aceste cursuri au fost însoțite de studiu individual asupra: imagineriei, meditației, terapiei florale Bach, masajului intuitiv, metodelor de deblocare a fasciei prin atingere, presopuncturii.
Experimentează o sesiune de coaching online!
Îmi doresc să te susţin să devii cu adevărat liber şi să îți creezi o viaţă plină de trăiri care să dea aripi spiritului tău creator şi să îți facă cinste.
O sesiune de coaching durează 60 de minute, costă 200 RON și este o conversație în care ceea ce conștientizezi îți poate schimba viața.
Despre mine ca Om
Sunt un om liber, care nu face compromisuri, se bucură de viaţa pe pământ şi experimentează arta de a trăi în graţie.
Prin coaching, prin terapii şi prin existenţa mea în lume scopul meu e acelaşi: să aduc starea de Creator cu mine oriunde mă aflu şi să îi susţin pe alţii să o experimenteze, luminând-o ca potențial. Îmi doresc ca cei cu care lucrez să ajungă să creeze conştient şi responsabil, în pace, bucurie şi armonie în mod constant în viaţa lor. La sfârşitul vieţii aș vrea sa pot spune că am susţinut o mâna de oameni să devină cu adevărat liberi.
Dacă ar fi să mă descriu cu un singur cuvânt acesta ar fi Pasiune. Asta se reflectă în tot ceea ce creez şi de-a lungul timpului acest lucru mi-a dat de furcă. M-am dus deseori în extreme în ceea ce am explorat, fie că a fost Mintea, relaţiile cu ceilalţi, flexibilitatea, structura. Astfel, am experimentat cu intensitate toate etapele prin care am trecut și acum mă aflu într-o perioadă de integrare a tuturor aspectelor care mi-au amprentat sufletul.
În ultimii ani am început să descopăr ce înseamnă să acționezi cu sens şi cu discernământ; am început să învăţ ce înseamnă să Alegi conştient ce creezi, unde merită pentru mine să investesc energie şi unde nu, care sunt domeniile sufletului meu şi care ale Minţii şi cum să le permit fiecăreia să îşi facă treaba, ce este al meu şi ce este al altora şi cum să îmi permit să creez în dreptul meu, în pace şi cu încredere dar și cu ochii deschiși.
Asta este ce aduc cu mine oriunde mă duc, în lucru şi viaţa mea de zi cu zi. Am avut ca învăţători mulţi oameni deosebiţi (mulţi dintre care îi regăsiţi pe pagină de resurse) cărora le sunt foarte recunoscătoare pentru iubirea, energia şi răbdarea pe care au investit-o în mine. Ei au sădit seminţele omului care sunt astăzi. Eu la rândul meu le-am crescut şi asta mă pricep să ajut oamenii să facă: să crească seminţele care sunt deja în ei şi împreună să le mai sădim pe cele necesare în mod armonios.
Aleg să lucrez cu acei câţiva oameni care deja şi-au asumat responsabilitatea pentru viaţă lor şi au început procesul de eliberare a lucrurilor care îi limitează din trecutul şi prezentul lor.
Sunt câteva teme care mă pasionează în mod special și care se regăsesc des în lucrul cu clienții mei, pentru că le-am experimentat importanța în devenirea mea şi pentru că observ că sunt neglijate în societatea noastră:
ಌ creativitatea
ಌ onestitatea
ಌ permiterea
ಌ imaginația
ಌ alegerea
Crescând toate aceste simţuri ale spiritului nostru începem să experimentăm adevărată libertatea: cea în care putem crea cu uşurinţă după voia inimii noastre, dincolo de frici, lipsuri, resentimente şi furii, cea în care cream din cel mai înțelept Sine al nostru, Maestrul din interiorul nostru. În această stare de a fi vedem că partea noastră umană cu toate neajunsurile ei este perfectă aşa cum este, o putem acceptă şi acompania cu Maestrul din noi, cel care e liber şi crează din bucuria de a crea, fără scopuri sau restricţii.
Alina, antreprenor
Ești o spontană și înfierbântată vulcanologă a sufletelor. Sondezi și explorezi cu reală ușurință labirintele noastre ascunse și ne aprinzi luminițe peste tot. Și acum îmi sună încă în minte o parte din întrebările tale și mai vin cu răspunsuri…. Ești înzestrată și noi suntem mult mai bogați cu tine de mână.
Mulțumesc pentru toate astea din suflet.
Lavinia, psiholog
Iubirea pe care am simțit-o din partea Teofanei a fost revelatoare pentru mine. De ce revelatoare? Pentru faptul ca prin iubirea ei am învățat ce înseamnă să primești iubirea. Am plecat cu lucruri clarificate, cu modalități concrete de a trece prin unele etape sau situații ale vieții.
Camelia, antreprenor
Conștientizările mele au fost intense și profunde, descoperirile făcute în lucrul împreună încă mă ghidează și susțin în tot ceea ce fac. Magic este cuvântul la care mă gândesc amintindu-mi această experiență.
Andreea, psihiatru
Teofana ....ma fascinează și îmi încântă sufletul prin curajul de viață, inteligența extraordinară, profunzimea și generozitatea ei afectivă și de implicare... care imi dau speranță în prezentul și viitorul nostru ca oameni. Mulțumesc Teofana! Sunt bucuroasă și recunoscatoare că te cunosc!
Copyright Teofana Grecea © 2018