Normal sau nu, corect sau nu, spiritual sau nu...rămâne fără ecou în mine drama acestei pandemii. Respect reglementările, mă adaptez lor, și în același timp, nu mă pasionează detaliile și amploarea apocalipsei în mijlocul căreia ne aflăm - boli, moarte, panică, dezechilibre au existat dintotdeauna.

Cumva toate informațiile relevante și necesare ajung la mine, chiar fără să urmăresc știrile. Observ că rămân fără ecou în mine măsurile statului, mârșăvia celor care fură ascunzându-se în spatele lor, chiar și experiențele celor care se tem teribil, se îmbolnăvesc, pleacă de pe planetă sau a celor care implodează acum fiind față în față cu ei înșiși și tot ce au creat.

Nu mi se pare nimic surprinzător sau ieșit din comun în asta pentru că o văd ca pe o consecință naturală a modului nostru de trai, a nivelului nostru de conștiință. Nu mă impresionează senzaționalul luptelor de opinie și nu mă implic în ele. Nu simt nevoia să schimb, controlez sau să deplâng nimic din tot ceea ce mă înconjoară, oricât de dramatic ar părea la prima vedere.

Toate abuzurile, toată agitația, toată nebunia care ies la suprafață îmi sunt bine cunoscute, ca o piesă de teatru pe care am văzut-o de infinite ori cu producții și actori diferiți, dar care în esență este mereu aceași. Nu mi se pare nimic special aici. Era imposibil că toate dinamicile dezechilibrate pe care le-am ignorat atâta timp cu măiestrie să nu aibă o rezoluție.

Nu văd nimic nou în felul în care oamenii se folosesc de acest eveniment pentru a face ceea ce făceau dintotdeauna în moduri puțin mai diferite sau puțin mai evidente.

Înțeleg iadul, panica, frica de pierdere, sentimentul profund de a fi în nesiguranță, agitația, amorțirea, dorința disperată de control, seducția și gravitația lor, pentru că le-am traversat înăuntrul meu și experimentat în viața mea sub mii de forme. În timp m-am împăcat cu existența lor, mi le-am asumat ca pe creații proprii, nu le-am mai hrănit, dându-le putere asupra mea, mi-am retras energia din ele și din rădăcinile lor care se adânciseră în mine. Acum constat că atunci când le observ în jur ele nu se mai agață de mine, și astfel, pot alege, manifesta alte potențiale, de pace, armonie, abundență, chiar și în compania lor.

Singurul lucru din afara mea care chiar mă mișcă, care îmi trezește interesul, care îmi atrage atenția cu adevărat, care aprinde ceva în mine este faptul că unii oameni se trezesc la adevărul ființei lor în aceste circumstanțe.

Sunt curioasă în legătură cu cei care se responsabilizează, cei care realizează cine sunt, cei care se întorc spre ei, cei care aleg transformarea, cei care își descoperă noi aspecte și găsesc în interiorul lor forțe creative nebănuite sau de mult uitate. Sunt curioasă cum se va reorganiza societatea după această criză a economiei, sănătății și sufletului. Sunt curioasă ce alegeri noi vom face ca omenire în urma acestor evenimente. Sunt curioasă cum se va schimba peisajul societății noastre ca urmare a evoluției și răspândirii tehnologiei.

Restul e ca un tablou - nu are viață, forță, nu rezonează în mine - nu din lipsa de compasiune, ci tocmai din prezența ei față de ceilalți, dar și față de mine. Accept experiențele celor din jur și le onorez. Am încredere că tot ceea ce există în realitatea noastră individuală sau colectivă, conștient sau nu, tot noi am ales și ne servește în realizare. Ca terapeut și coach îi susțin pe cei care trec prin fel și fel de tranziții, transformări și pierderi acum.

Personal însă, îmi permit să trăiesc în raiul pe care aleg să mi-l creez. Îmi dau voie să merg din ce în ce mai profund înăuntrul meu, în bucuria, creativitatea, energia mea și să relaționez cu cei cu care rezonez. Pentru mine această perioadă este una cu adevărat magică, de explorare interioară și descoperire a unor noi potențiale.

Suferința altora, chiar dacă o simt și o văd, nu mă face prizonieră a trăirilor lor. 

Am ales să ies de sub imperiul datoriei și al vinei.

Oricât de mare ar fi haosul, oricât de apetisante ar fi distragerile, sunt mereu liberă să îmi creez realitatea, să îmi direcționez energia, să îmi trăiesc timpul după dorința inimii mele și să îl împărtășesc cu cei a căror companie mă bucură. Între aceste două forme ce nu pot co-exista în om, libertatea și suferință, aleg libertatea.

Drama lumii va fi mereu drama lumii, dar în sfârșit eu simt și aleg să nu mai fiu parte din desfășurarea ei, ci să o observ de la distanță, să o înțeleg, accept și să trăiesc altfel chiar în mijlocul ei.

Fiecare are în el înțelepciunea necesară să treacă prin evenimentele actuale în cel mai potrivit mod pentru el însuși - dacă procesele prin care trecem nu se aseamănă cu ale altora, este pentru că sunt individual ale noastre, croite pe măsura experiențelor noastre și perfecte așa cum sunt.

Scopul articolului este să împărtășesc felul în care experimentez eu acum (în 2 săptămâni cine știe cum va fi ^_^) această perioadă. Conștientizez că este diferit de "normă", dacă există una, și așa cum există nenumărate voci ce prezintă panica și scenarii care de care mai îngrozitoare, consider că merită și acest punct de vedere reprezentat.

Este pur și simplu modul în care experimentez eu izolarea - nu se vrea a fi un model, ci o perspectivă.