Viața Taíniei se împărțea între zborul prin Omnivers pentru a observa dinamica Creației, experimentele de trăire senzuală în materie ce creau noi potențiale și comunicarea cu trezitorii și alte ființe conștiente.

Într-o zi, sub forma unei buburuze, Taínia a luat la pas zburător florile ei preferate. Adora parfumul suav, îmbătător al lacrămioarelor și forma lor gingașă, petalele catifelate ale trandafirilor, a căror atingere îi mângâia piciorușele, și vibrația narciselor când erau în bătaia vântului. Asta zi la Spa!

Desfătându-se în ploaia de simțiri, gândul îi fugi la felul în care oamenii își pierd senzualitatea odată cu înaintarea în vârstă. Ca un făcut, în timp ce ea dansa cu vântul pe o petală subțire de narcisă, un copil se apropie. Nu avea mai mult de 2-3 ani. O văzuse de la mare distanță. Încă era la vârsta la care se arunca cu bucurie și entuziasm în experiență. Îl văzu alergând pe vârfuri, avântându-se cu fruntea înainte, cu încrederea deplină pe care încă o avea în Sine.

Copilul simțea că toată realitatea era creată din comunicarea lui cu energia; mentalul colectiv nu îi blocase încă, prin frică, percepția acestui adevăr. Timotei i se spunea aici, pe Pământ, suflețelului care venea spre ea cu zulufii blonzi zburliți și ochii mari curioși-albaștri .

Narcisa se deschise și mai mult simțind încântarea copilului cu sufletul curat ce își adâncea năsucul înăuntrul ei să o adulmece. Taínia se mută pe pielea fină a micuțului care râdea din toată inima simțind profund frumusețea experienței în care se afla. Aerul se curăța în jurul lui și lumina căpăta nunțe arămii în timp ce el radia bucuria sa în jur. “Ce simplă e Creația..” gândi ea “Conștiința se deschide, se exprimă, radiază și energia răspunde...iar și iar...și iar“ .

Timotei își puse căușul palmei mici deasupra Tainiei și gânguri printre chicoteli “Tuuuuu”. Zânuța noastră dădea din aripi gâdilându-l în palmă și într-un final i se așeză pe deget. Aducând mâna în dreptul ochilor, băiatul se uită la ea și zâmbind o pupă. “Iubibu…” zise copilul, lumina clară din ochii lui și gestul neașteptat înduioșând-o profund pe Taínia. Își aminti într-o fracțiune de secundă toate experiențele minunate în care se avântase de-a lungul eonilor cu acest frate al ei care venise din nou pe Pământ, de data asta pentru ultima lui viață. Aceasta era viața Realizării lui pe planetă, își luase acest angajament cu câteva vieți în urmă. Era unul dintre sufletele care acceptaseră să rămână ca Maestru întrupat pe planetă după Actualizarea sa pentru a aduce lumina conștiinței în negura uitării ce învăluia omenirea.

Drept răspuns la declarația lui, Taínia îi încojură de 3 ori capul în zbor și i se așeză pe nas. Asta declanșă un spectacol de priviri curioase lucitoare printre genele-i lungi și un strănut strașnic, urmat de un râs gâlgâit ce îi rezonă în tot corpul și băiatul se lăsă pe spate. Se întinse pe iarbă și Taínia îi străbătu corpul în lung și în lat. Înfiorat de senzația buburuzei ce îl cutreiera și de căldura cu care razele soarelui îl mângâiau, sufletul băiatului cânta către energia care îl servea creându-i în materie această experiență “Mulțumesc...”. Simțea tot câmpul energiei sale cântând înapoi cu bucurie. Bineînțeles, aspectul uman al lui Timotei nu era conștient de mare lucru din această comunicare, simțea doar valurile stărilor de bucurie și recunoștință, chiar dacă nu știa să le numească.

Curând, o femeie brunetă, întru totul armonioasă, cu fața senină și un mers de felină se îndreptă spre ei. Vocea îi răsună dulce și clar: “Timotei, ce faci aici?”. Băiatul ridică privirea și cu vorba-i peltică spuse “Bobesc cu bubuuza”. Femeia se așeză pe iarbă lângă el și îl întrebă trecându-și mâna agale prin părul lui: “Și ce îți spune buburuza?”. “Că zunt mumos, mama.” Antonia izbucni în cel mai muzical râs pe care îl auzise Taínia până atunci. “Țe..nu-i asa?” continuă Timotei. “Ba da, îngeraș, așa e.” zise Antonia radiind de iubire pentru puiul de om.

Viața Antoniei înainte de Timotei nu fusese numai lapte și miere, dimpotrivă, cea mai mare parte fusese un amalgam de dependențe emoționale, amorțeală și victimizare. Cu 8 ani în urmă rămăsese însărcinată cu un bărbat care avea mai multe veleități de dictator decât de tată. Oricât a încercat să păstreze copilul, Sinele ei Înțelept i-a făcut sarcina imposibilă, o legătură atât de profundă cu acel bărbat ar fi fost o distragere prea mare de la drumul pe care ea și-l alesese în această viață, chiar dacă nu își mai amintea asta. Momentul în care a pierdut copilul a fost pentru Antonia un semnal puternic de trezire.

Între fulgerările dureroase pe care le simțea aflându-se pe masa de operație a realizat că nu poate continua să trăiască cum o făcuse până atunci. Ani de zile o voce șoptise înăuntrul ei că nu se mai poate așa și drept răspuns ea se adâncea în amorțire să nu o mai audă. Din cauza unor complicații, odată cu pierderea sarcinii Antonia era la un pas să își piardă și viața, iar asta i-a dat o perspectiva cu totul nouă asupra alegerilor pe care le făcuse până atunci.

În acea sala sterilă, ținându-se cu ultimele forțe de viață, se întrebă: “Cum am ajuns aici?”. Într-un moment de claritate cum nu mai experimentase, a conștientizat subit că în jocul ei de-a victima și de-a seducția îi forța mereu pe ceilalți să joace rolul abuzatorului. Își crea în continuu contexte în care să fie nevolnică, să cerșească, fără orice fel de demnitate, mereu în lipsă, un pic de iubire, un pic de înțelegere - de la părinți, prieteni, iubiți, de la oricine. Credința în care investise cea mai multă energie în viața asta, care stătea la baza tuturor creațiilor ei era “Nu merit.”. Temelia vieții ei era făcută din vină și rușine.

În timp ce sângele i se scurgea din corp și simțea cum se îndepărtează de această realitate, Antonia și-a promis că dacă va avea o a doua șansă la viață o va trăi cu toată bucuria, înțelepciunea și pasiunea de care era în stare. A decis că va fi de aici înainte mereu o ființă suverană; nu va mai cerși nicicând atenția sau afecțiunea altora, pacea ei sufletească va fi mereu prioritară și nu va mai manipula sau seduce nicicând. Mizeria asta o adusese aici. Cu lacrimi în ochi Antonia își repeta mărunt printre buze. ”Asta aleg...asta aleg...asta aleg.”.

Dintr-odată în această miriadă de trăiri și tânguiri s-a făcut liniște - s-a făcut spațiu. Era ca un mare nimic în care o stare de claritate, acceptare și pace nesfârșită a cuprins-o și pentru prima oară Antonia a simțit în fiecare fibră a ființei ei că totul este bine exact așa cum este.

Într-o clipită peisajul simțirilor ei se transformase din cel al unei furtuni întunecate ce rupe marea în mii de valuri înspumate înecând cu furie orice-i stă în cale în cel al unui pârâu ce mângâie liniștit pietrele în curgerea lui printr-o pădure scăldată în lumina caldă a soarelui.

“Cum se poate? Doar sunt tot eu… și doctorii încă mă taie....” se miră Antonia. Pe loc conștientiză: “Deci asta a fost mereu în mine….”.

De acolo înainte, restul este poveste. După ce s-a înzdrăvenit și-a luat la revedere de la bărbatul cu care petrecuse ultimii 4 ani din viață. I-a mulțumit cu recunoștință, știind în sinea ei că ea a ales ca abuzul lui să facă parte din drumul trezirii ei și că ar fi putut să facă asta infinit mai ușor. Apoi s-a mutat într-o mansardă mică, boemă și luminoasă - simțea nevoia unui spațiu sigur care să se simtă pufos, ca o îmbrățișare, în care să își creeze cu bucurie noua ei viață.

În anii ce au urmat Antonia a continuat să aleagă conștient ceea ce crează în viață ei. Simțea deseori cum Sinele ei Înțelept o ghida și ea îl invită mereu să îi fie alături. În noile ei experimente de a trăi alte stări a descoperit ceva ce ea numea “permiterea”. Respira profund de câteva ori și lăsa tot ce o încarcă, apasă să se ducă, își lasă mintea să se limpezească și își permitea să fie TOT ceea ce este. Prin prisma momentelor pe care le avusese între viață și moarte percepea acum, fără urmă de îndoială, că ea este mult mai mult decât amalgamul de drame, gânduri și emoții confuze pe care îl experimentase până atunci. Simțea profund că înăuntrul ei există pace, claritate, bucurie, iertare și compasiune infinită, că ele fuseseră mereu acolo și ea a fost singura care le-a blocat. Așa că de atunci înainte oricând avea o decizie de luat, se afla într-o situație dificilă sau pur și simplu dorea să își aducă aceste trăiri înălțătoare...era prezentă în corpul ei și permitea - fără să forțeze, să analizeze sau proceseze.

Când cei din jur au început să o întrebe ce face de este atât de radioasă a încercat să le explice dar ei nu păreau să vrea să înțeleagă. Vedea clar cum o parte din ei recunoștea adevărul a ceea ce ea împărtășea cu ei și apoi cum o altă parte bloca primirea acestei informații. Era de parcă li se punea o peliculă fină de metal peste ochi și privirea li se scurta abrupt. Atunci găsea un motiv să iasă repede din acea conversație sau schimba brusc subiectul, știind că probabil așa ar fi reacționat și ea înainte și având încredere că fiecare suflet își va găsi propriul drum către centrul său. În schimb, apăruseră că prin minune în viața ei alt fel de oameni. Își recunoștea viitorii prieteni după lumina din ochi. Erau naturali, creativi, înțelepți și liberi - era o mare bucurie pentru ea când mai cunoștea câte un astfel de suflet. Timpul petrecut împreună se simțea ca un dans - fiecare fiind conștient că este complet înăuntrul său, nu se creau dinamicile din vechile ei relații: de hrănire, jocuri de putere, dependențe sau înjosiri.

Unul dintre acești prieteni, Avi, i-a devenit în timp partener și după multe experiențe minunate create împreună, au hotărât să mai aducă un suflet pe lume pe care să îl ghideze cu respect și claritate. Vedeau și simțiseră pe propria piele cât de nepregățiți sunt majoritatea părinților pentru o asemenea aventură și au ales să fie ei un nou Standard - de creștere conștientă a unui copil.

Înainte să apară Timotei au petrecut de mai multe ori timp conectându-se la sufletul copilului care va să vină spre ei. Pur și simplu stăteau amândoi relaxați, respirau profund, permiteau și își simțeau fiecare dorința de a crește un copil cu un suflet curat, cristalin care să co-creeze cu ei în bucurie. Când comunicarea li se intorcea simțeau ceva ca o licărire, un fior sau un curent electric fin în corp și știau că de undeva cineva le răspunde. Îi transmiteau înapoi că va fi iubit și în siguranță alături de ei și că ei se vor pregăti responsabil pentru venirea lui.

A urmat o perioada minunată în care s-au pregătit pentru sufletul ce va să vină. Și-au făcut fiecare dintre ei curățenie în viață și în obiceiuri. Au renunțat la serile târzii la petreceri, la alcool și țigări, au făcut o cură pentru detoxifiere, și-au luat o vacanță prelungită împreună, au încheiat câteva proiecte la care lucrau, au început să petreacă mai mult timp în natură și în general au fost mult mai conștienți în ce își investeau energia. Simțeau în sinea lor că este nevoie de o asemenea curățenie interioară temeinică înainte de a aduce un copil pe lume și fiecare dintre ei lasă propriul bun simt interior să îl ghideze în pașii acestui proces, care a continuat și pe parcursul sarcinii.

Antonia a simțit nevoia să clarifice relația cu mama ei, care fiind prăpăstioasă de fel, o suna să o pună la curent în legătură cu orice boală auzea că ar putea fi contractată pe parcursul sarcinii. Cu compasiune față de mama ei și fermitate, Antonia a informat-o că nu îi fac bine aceste comunicări și că fiind responsabilă de bunăstarea copilului, ea trebuie să stea în pace, așa că nu vor mai avea asemenea conversații. I-a împărtășit că i-ar fi de ajutor să primească din înțelepciunea ei, ca adora să audă povești despre năzbâtiile pe care le făcea ea în copilărie, să se bucure împreună, să meargă în plimbări sau la evenimente, să petreacă timpul frumos, însă așa nu vor mai relaționa în nici un caz. După ce i-a trecut șocul inițial, viitoarea bunica a respirat ușurată și a acceptat ocazia de a se apropia de fiica ei altfel decât o făcuse până atunci. “Am amuțit când te-ai zburlit așa la mine, maică. Da’ mi-am dat seama după aia că e bun și așa un șoc, îți aranjează mințile în cap, că sănătoasă nu eram să stau să-ți trăncănesc așa toate prostiile.” îi mărturisi la câteva săptămâni după.

O parte importantă din procesul lui Avi a fost să elibereze de resentimentele față de tatăl lui, un bărbat abuziv de care mama lui se despărțise și cu care nu mai vorbea de ani de zile. Chiar dacă îl îndepărtase din viața lui, Avi nu își iertase niciodată furia și ura pe care le-a simțit față de el și o parte din el încă trăia cu frica că va fi vreodată că el. Știa că dacă nu își asumă responsabilitatea și nu eliberează aceste emoții, ele vor fi mereu o umbră în viața lui și tot luptându-se cu ele, deci investindu-și astfel energia în ele, vor deveni mai puternice, mai blocate și le va manifesta, într-un fel sau altul, în relația cu propriul său copil. Și-a oferit un cadru sigur în care să facă această vindecare, apelând la un bun prieten terapeut în care avea încredere pentru a-l ghida. După câteva sesiuni, instinctul l-a mânat pe Avi să își sune tatăl.

A aflat că bătrânul era bolnav și a respirat ușurat că va avea ocazia să își ia la revedere de la el. L-a vizitat la azil. Nu mai rămăseseră prea multe din bărbatul impunător, iute la manie și veșnic înfierbântat pe care și-l amintea - doar o mare tristețe în ochi, piele și oase. L-a durut să îl vadă așa, dar s-a bucurat de oportunitatea de a comunica altfel cu el. Mângâindu-l pe mâna pătată de experiențele unei vieți zbuciumate, și-a dat voie să se conecteze direct la sufletul lui, să îi mulțumească pentru că l-a adus pe lume și să îi comunice că dincolo de corpul ăsta de carne este mult mai mult de atât. A fost surprins când, stând cu ochii închiși, s-a auzit spunând cu voce tare: “ Să te duci în lumină, tată. Să nu-ți fie frică. Niciodată nu e prea târziu. Dumnezeu ne numără unul câte unul. Doar tu trebuie să te ierți.” Bătrânul l-a strâns de mână și pentru prima dată în viață a dat semne că îl recunoaște.

Atât Antonia, cât și Avi, erau recunoscători că au avut înțelepciunea de a-și curăța viața de tiparele și evenimentele care îi sugeau de energie, pentru că la venirea lui Timotei s-au putut bucura de el, comunica clar unul cu altul și au trecut cu ușurință peste oboseala, confuzia și agitația specifică noilor părinți în primii ani.

Astăzi, în timp ce stătea pe iarbă cu lumina jucându-i-se în păr, mângâindu-și cu drag băiatul și privind cu mirare buburuza iubitoare de oameni, Antonia se simțea imens de liberă, cum nu ar fi crezut că se va simți vreodată. Nu era o zi cu mult diferită de altele dar totuși simțea că ceva este diferit. Percepea chiar mai clar decât de obicei că își crează singură realitatea, că tot ce o înconjoară este energia ei, care este doar o comunicare, cântecul sufletului ei răspunzând alegerilor pe care ea le face. În timp ce se lăsa în simțirea acestui moment, un gând o traversă: “Sper că Timotei va ajunge mai ușor la realizarea asta, fără toată suferință prin am ales eu să trec……..dar totuși...... ce experiență a fost!..”

În timpul ăsta Taínia deja era în zbor spre un alt loc în Omnivers și mustăcea încântată de întâlnirea la care tocmai participase: “Ce magic este când ființe suverane permit energiei lor să danseze împreună! Ce magic...și ce simplu...nimic ce-i complicat nu-i din Conștiință”.