Pot fi oare
Chiar și eu
Un dumnezeu
Pierdut în carne?
Viața veșnică e una
Și eu nu-mi pot dezbrăca bruma
De speranță
ce mă îndeamnă
Să continui pe acest drum
Până voi rămâne scrum.
Trezirea spiritului în mine
E o sarcina ce uneori uit
că mi se cuvine,
Uit că am ales
Acest drum pentru alții de neînțeles,
Uit că pierderea în carne
E parte din înălțare,
Uit că nimic nu e greșit,
Chiar și când sufletul nu e de găsit.
Sunt doar într-o experiență
Din care voi extrage o esență
Cum face o plantă din soare
Hrană, seva, tot ce-i trebuie de mâncare.
Așa și sufletul ăsta al meu
Extrage din experiențe
Învățăminte pline de esențe
Ce apoi tot sieși și le dăruiște
Pentru a-și cunoaște
Din interior Creația ce dăinuiește.
Sunt și mereu am fost un Dumnezeu
Și n-are rost să mă mai prefac
Că voi muri în acest veac.
Spiritul ce mă animă
E nemuritor,
Știu bine
Și cu toate acestea
Uneori
Mă pierd de acest fior
Al existenței pe veci
Ce da viață acestui trup
Ce nicicând nu mi-a aparținut.
Corpul meu adevărat
Nu are contur,
E clar,
Nu are organizare,
Formă sau substanță tare,
Este energie pură
Ce conține în interior
Toate posibilitățile,
Inteligența-mi întru totul,
Iar acum se înnobilează
Și cu înțelepciunea din această viață.
Dincolo de un trup stingher
Ce plutește în eter
Stă cunoașterea adevărată
Și conștiința toată.
Sunt ființă suverană
Ce în materie coboară
Pentru o mare aventură
cu energia sa pură.
Mai demult,
Cu vieți în urmă
Cu toții ne-am pus de-acord
Să vedem cum de răspunde
Energia suflului,
Materia cuvântului.
Dacă suntem onești
Putem încă simți
Că totul noi am creat,
Nimic din ce-i aici nu ne-a fost dat
De o oarecare providență,
Ci am pus din a noastră dorință
Viața pe Pământ în derulare
Ca profund noi să cunoaștem lumea asta mare
Dintre Cuvânt și Realizare.
Suntem așadar,
noi toți,
Dumnezei
În deghizare.
Ne creăm fel și fel
De ipostaze,
Puncte de asamblare,
Perspective de observare,
Percepții, infinite moduri de organizare,
Pentru a ne dezbăra într-un sfârșit
De toate jocurile ce vreodată le-am jucat,
De toate măștile pe care le-am preluat,
Sub care ne-am ascuns cu abilitate
Chipul nostru-Adevărat.
Neasemuita frumusețe
A celui ce suntem,
A felului nostru divin
Ne prefacem c-o uităm
Doar ca să studiem
Dinamicile energiei,
Ale spiritului,
Ale înfrățirii
Dinăuntrul piesei fine
De teatru
pe care
Cu mare îndemânare
O interpretăm
Pe această scenă unică,
A planetei în continuă schimbare,
Ce am ales să o creăm.
În afara acestei iluzii
Nu suntem nicicând
Supuși
altor forțe -
Nici din trecut, prezent, sau viitor,
Nici dorințelor altor oameni -
Nimieni nu are alt domnitor
În afară propriului Eu Sunt Mereu binevoitor.
Chiar dacă curge sânge,
Dacă lumea "ne răpune",
Ne tratează ca-un cărbune,
Ne irită sau descompune,
Mereu în această existență
Putem să ne amintim
Subit
Că suntem mult mai de atât.
Tot ceea ce noi vedem
Și cu simțurile pătrundem
Este doar o aventură
Printr-un val văzută,
În care se joacă
un spirit suprem
A cărui stăpân suntem.