Se spune că liberul arbitru este darul lui Dumnezeu, al conștiinței pentru noi. Se subînțelege că atunci când ne întoarcem cu spatele către Dumnezeul din noi, Creatorul care suntem, conștiința noastră ne pierdem de acest bun înscris în fiecare dintre noi.

Ajungem astfel, să trăim foarte repetitiv, ca niște victime ale tiparelor noastre de gânduri și emoții. Găsindu-ne viețuind în această cameră de ecou, cel mai adesea reacționăm în unul din 3 moduri.

ĂSTA-S EU

Unii se adâncesc în neputința lor de a ieși de pe șina acestor tipare mental-emoționale, se predau lor, sub steagul lui "Așa sunt eu, nu am ce să fac...sunt melancolic....sunt berbec, la ce te aștepți....sunt arhetipul zeiței Kali". Se abandonează în auto-suficiență, într-o resemnare mascată uneori ca acceptare sau pace, renunțând la speranța că s-ar putea altfel și investind deseori multă energie în a-și justifica această credință oamenilor ce trec prin viața lor.

CONTROL

O altă reacție este lupta, controlul, manipularea, supraprocesarea propriilor emoții și gânduri în tot felul de forme, numai aparent diferite una de alta. Aici se încadrează și permanenții căutători, devoratori de dezvoltare personală, spirituală pe pâine, care consumă câte 5 teorii pe săptămână despre adevărata sursă a problemelor lor. Se rulează multe noi înțelegeri, insighturi care vin deseori cu focuri de artificii și lacrimi de ușurare că "în sfârșit are sens" ce li se întâmplă, revelații care se sondează inevitabil cu zero schimbări reale.

ZOMBI

Cea de a treia este părăsirea completă a propriei vieți în mâinile acestor șabloane de funcționare, renunțarea chiar și la rolul de observator, în favoarea unui automatism mecanic, a unei amorțeli, apatii constante - varianta nefantezistă de zombi. Vedem din ce în ce mai des când mergem pe stradă privirile goale care ne semnalează că nu e nimeni acasă. Deseori cei care merg pe această cale sunt oameni mai sensibili care nu au făcut față, nu s-au putut adapta la mizeriile din ei și din ceilalți, la duritatea existenței pe această planetă și se retrag chiar și din interiorul lor. 

Trecând prin diferite anotimpuri ale vieții ajungem să experimentăm măcar parțial toate aceste reacții și fiecare dintre ele ne servește pentru o perioadă, însă orice tipar își caută rezoluția, eliberarea. Este o lege universală, nimic nu poate rămâne în aceași formă la infinit și asta ni se aplică inclusiv nouă ca oameni. Fără expansiune, experiențe noi, flux, flexibilitate ne ofilim sau explodăm (în funcție de felul de rezistență pe care o opunem).

Nu este natural să rămânem blocați în niște idei și identități mici pe care le-am creat/ preluat pentru supraviețuire în niște momente dificile. Ele sunt utile pentru o vreme, dar dacă vrem să mai și trăim, nu doar să supraviețuim trebuie să începem odată să le și eliberăm. 

Fiindcă oricât credem noi că ne păcălim, la un moment dat vine nota de plată, consecințele felului în care noi trăim atât înăuntrul nostru, cât și în lume, sunt inevitabil de reale. Pentru o scurtă perioadă ființa umană poate suporta cam orice, suntem înfricoșător de adaptabili, de rezilienți, însă a te împăca cu ce ai suportat, a-ți despovăra sufletul, mintea, corpul de durere, ură, furie, frică și a te avânta din nou în viață cu încredere și curaj este un cu totul alt proces. 

Acest parcurs nu poate fi altfel decât unul conștient. El ne cere în primul rând dorința de a ne simți liberi, ușori, de a fi lucizi, clari, vii, vibranți. Necesită apoi onestitate, disponibilitatea de a simți adevărul din noi - multă și infinit mai profundă decât ne imaginăm la începutul drumului. În final ne trebuie îndrăzneală - îndrăzneala de a ne îndrepta spre necunoscut cu încrederea totală că o parte din noi ne va susține, că vom avea destulă înțelepciune, destul curaj, destulă claritate să ne creăm o viață frumos umană luminată de conștiința scânteii divine din fiecare dintre noi, care ne oferă mereu abilitatea de a alege și de a crea din NOU.