Return to site

Povești pentru adulți

Aventurile Taíniei în Omnivers I.

Cine este Taínia?

January 21, 2020

Un nas cârn curios. Un corp mic, translucido-rubiniu. Pistrui colorați ce prevesteau firea-i zvăpăiată. Taínia își spunea. Îi plăcea să își asume titulatura de zână-magiciană-maestră-senzuală-a-existenței-în-materie - un titlu cam lung ce-i drept ce nu i-ar fi încăput pe nici o carte de vizită, însă spre norocul ei nici nu a avut vreodată nevoie de ele.

Aripile, patru la număr, reflectau strălucirea a mii de cristale și cu fiecare rază colorată ce lumina în jurul ei Taínia simțea fiori zbârnăind în tot trupul. Era subțire și încăpea cu ușurință în orice floare își alegea drept culcuș parfumat. Între noi fie vorba, Taínia nu înțelegea nicicum de ce ți-ai face culcuș în orice nu este înmiresmat și moale și era convinsă că acesta este cauza coșmarurilor omenești - până și ea ar fi visat urat dacă ar fi fost închisă într-o cutie de beton.

Taínia călătorea cu ușurință și repeziciune în orice parte a Omniversului folosindu-se de imaginația ei debordantă. Se putea transpune într-un atom de carbon de pe o planetă îndepărtată, într-un delfin sau câine, într-o cântăreață de operă, un motociclist furios, într-un fir de iarbă, o picătură de lavă, cafea, apă, în orice particulă sau corp de materie, sau putea păși în afara materiei cu la fel de multă grație. Timpul și spațiul o ascultau cu desăvârșire; tot Omniversul era domeniul ei de joacă. Cred că începeți să înțelegeți că nu își spunea în van zână-magiciană-maestră-senzuală-a-existenței-în-materie. Putea comunica cu ușurință cu toată energia și cu orice ființe conștiente - viața ei era un dans continuu al conștiinței și energiei.

Ați putea crede că avea un trai lipsit de răspunderi, dar nimic nu ar fi mai fals. Libertatea ei exista doar atât timp cât era responsabilă de tot ceea ce crea și era impecabilă în Creația ei. Fiecare intenție a ei putea, și de cele mai multe ori chiar crea un nou Univers - asta nu-i de ici de colo. În joacă ei ea năștea noi potențiale nu doar pentru ea, ci pentru toate ființele conștiente care ar fi putut oricând să aleagă să i se alăture în aceste aventuri de expansionare a Creației. Era responsabilă de expansionarea a Tot Ceea ce Este - asta era alegerea ei și bucuria cea mai mare a sufletului ei.

Îi plăcea să se provoace venind des pe Pământ, un loc renumit în Omnivers pentru densitatea și gravitația sa. Oricine ajungea aici simțea de la mare distanță magnetismul greu de suportat al conștiinței adormite a sufletelor ce poposeau aici. Te seducea, absorbea, îți tulbura claritatea, amorțindu-te, te simțeai că și când ai fi fost în niște nisipuri mișcătoare, în timp ce mii de greutăți de plumb îți apăsau aripile. Toate experiențele de pe planetă erau înregistrate în mentalul colectiv - o structură ca o cască invizibilă cu triliarde de fire ce unea toate creierele viețuitoarelor pământești. În joacă lor de-a adormirea, uitarea, separarea, lipsa și puterea, oamenii nu aleseseră tocmai cele mai luminoase experiențe….dimpotrivă… și asta se simțea din plin.

Taínia însă nu se lasă păcălită cu una cu două; ea știa că cei mai curajoși frați ai ei sunt aici și că nu au venit întâmplător. Chiar dacă acum sunt adânciți în iluzii, prinși în caruselul vieților și reîncarnărilor, ei au ales să vină aici cu un scop și informația asta luminează puternic înăuntrul lor. Ea va tăia prin pâclă adormirii în cel mai potrivit moment pentru fiecare dintre ei.

Vedeți, chiar dacă ei, fiind prinși în cețurile mentalului colectiv, nu își amintesc de ce au venit pe planetă, că au ales să vină sau că mai există și altceva în afară de acest aspect uman al lor, o parte din ei știe. Cunoașterea aceasta este atât de profund înscrisă în conștiința și ființă lor încât ea se va trezi când este timpul, în orice fel experiență s-ar afla ei, chiar și într-una atât de densă că cea de pe Pământ.

Câțiva dintre ei deja experimentau asta și era una dintre activitățile preferate ale Tainiei să îi viziteze pe aceștia: trezitorii, le spunea ea. În primele etape ale trezirii, deși erau confuzi, începeau în sfârșit să simtă, să perceapă dincolo de simțurile umane limitate. Cu adevărat ei aveau peste 200.000 de simțuri și acestea începeau de asemenea să se trezească. Nu aveau cuvinte pentru aceste simțuri și dura puțin până când creierul se adapta să le poată percepe pe deplin. La început ei aveau fiori când Taínia​ le șoptea în ureche povești despre potențialele magice pe care ea le crease. Nu o auzeau, dar simțeau cumva că ceva mai mult este posibil, că ceva nou se deschide pentru ei și pentru câteva momente nu se mai simțeau atât de singuri în călătoria lor.

Mulți dintre trezitori veneau în aventuri teribile cu ea în vise - în școli de magie unde îi învață cum să creezi un Univers, cum să simți bucuria în materie, cum să îți aduci starea de claritate, aplicații practice și câte și mai câte. Uneori ei o învățau pe ea despre cum este viața pe Pământ acum, cum se simte când se trezește conștiința din adormire sau când strănuți. Asta e singurul lucru pe care Taínia nu reușea să îl experimenteze când își manifesta unui corp pamantesc...să strănute...o gâdilă prea tare…. asta o catapulta imediat din corp și trebuia să o ia de la capăt.

Taínia se încarnase și ea de câteva ori pe Pământ, chiar a făcut parte din prima tură de ființe venite aici în experiență, dar pe atunci totul era altfel. Materia nu era atât de densă, corpurile în care veneai erau de la început mature, mult mai ușoare, fluide și aerisite, nu există încă gravitație, nici fizică, nici mentală, viață era scurtă, măsurând după curgerea timpului de acum, de la câteva minute la 2-3 ani maxim, care se simțeau ca o eternitate, și nici nu uitai chiar de tot pentru ce ai venit, mai mult te prefaceai că uiți. De atunci a învățat ea să se joace cu materia, să își schimbe forma și să simtă atât de profund senzual. Doar experimentând pe o planetă ca asta poți deveni maestru în așa ceva.

A venit de cam 300 de ori în acele vremuri de început, dar înțelegând repede relația dintre conștiința și energie, subiectul de studiu pentru care toate ființele-suflet se încarnează de fapt pe această planetă, a ales să aplice ce a învățat în celelalte tărâmuri și să inventeze propriile ei experimente de expansionare a Creației. Taínia a fost printre primele ființe care au venit pe Pământ, au ieșit din ciclul reîncarnărilor și s-au Actualizat-Realizat-Iluminat, cum vreți să îi spuneți. Ați crede că și-ar pune asta pe o eventuală carte de vizită...dar nu...pentru ea zână-magiciană-maestră-senzuală-a-existenței-în-materie... pur și simplu sună mult mai bine.