Unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am învățat vreodată este că a fi e suficient. E un lucru pe care îl uit adeseori, iar când mi-l reamintesc încă îmi aduce o mare alinare, ca o despovărare, o curățare a minciunilor pe care le cred cand sunt sub imperiul mintii.
A fi, Eu sunt cel ce sunt, și a permite - aceste două baghete magice care mă ajută să îmi amintesc adevărul, că sunt fiu de Dumnezeu, că sunt Creator, că sunt cel ce sunt; că pasiunea sufletului meu a declanșat Big Bangul, că viața fără conștiință nu există, că pot prin simpla-mi prezență să transform iadul în rai sau raiul în iad și că amândouă sunt în mine.
Când îmi amintesc că sunt și că în interiorul meu sunt toate, viața pare mai simplă, iar eu am iar alegere, acest dar prețios pe care l-am primit și tot ajung să mă prefac că nu-i al meu.