15 decembrie 2022 

Printr-o încâlcitură binecuvântată de circumstanțe m-am pomenit cu o vacanță de 6 zile la domiciliu. O vacanță de care nu simțeam neapărat că am nevoie, dar știam că o să-mi priască. A trecut neașteptat de repede și a lăsat nesperat de multe în urmă repaosul ăsta. L-am luat în serios, în sensul în care chiar mi-am dat voie să nu fac absolut nimic ce nu simt, nici o mâncare, nici o curățenie, nici o pagină citită care să nu fie făcută cu sete, cu naturalețe. Nu m-am forțat, împins, așteptat la nimic. Am lăsat cursul firesc al curiozitățile, simțurilor, lenilor mele să mă poarte în petrecerea fiecărui moment. Recuplarea asta la ritmul natural al ființei mele, neîncadrat în nici-un 'ar trebui', a fost cel mai profund odihnitor si revigorant dar pe care puteam să mi-l fac.

Am sfârșit prin a citi o carte superbă (Biblioteca de la Miezul Nopții de Matt Haig), a vedea un film bun făcut pe sufletul meu (Nouă zile), a găsi muzică nouă (Connie Evingson) care să îmi acompanieze trăirile, a traduce câteva materiale potrivite punctului în care mă aflu, a-mi împodobi casa cu lumini și luminițe calde, a mă desfăta pe balcon în razele soarelui, a-mi detensiona corpul în dansuri, tremurări și întinderi ce mi le cerea, am făcut multe, dar toate venind pe moment și simțindu-le ca un răsfăț.

Zic așa, dacă vă treziți cu ceva timp fără obligații sărbătorile astea, în loc să îl umpleți cu ce resturi practice au mai rămas de digerat din trecut sau ar fi proiectate pe viitor, lăsați-l așa, liber, neîncorsetat să vedeți unde vă duce și cum vă simțiți după. Este foarte subapreciat timpul petrecut in energia personală a fiecăruia. Macerarea asta în suc propriu poate închide multe integrări în care ne aflăm și deschide drumuri noi, în mod natural, fără procesare sau analiză, doar permițându-ne să ne bucurăm de compania noastră.

2 noiembrie 2022

Întâlnirea cu pădurea este pentru mine ca întâlnirea cu propriul suflet. Am aceleași senzații de dor, frică, entuziasm și procrastinare înaintea revederii. Știu că în ea găsesc tot ce îmi e mai drag în mine - libertatea, naturalețea, spațiul sigur neîngrădit, frumusețea și adevărul. În pădure nu ai unde să minți și să te ascunzi. Când te pierzi singur pe poteci ești doar tu cu tine și tot ce ai dosit de când nu te-ai mai privit.

Mersul la pădure e ca mersul la biserică - mă spovedesc de tot ce nu-mi dă pace și orice frica n-am eliberat mă cuprinde în necunoscutul ei. O simt în tresărirea corpului la zgomote neașteptate, în tensiunea mersului de parcă m-aș grăbi la vreun ghișeu, în respirația întretăiată când mi se pare că aud pe altcineva și îmi năvălesc toate știrile de la ora 5 în cap deodată. Ăsta e începutul.

Pe măsură ce mă observ, la un moment, dat mă bușește râsul de caraghioslâcul propriilor trăiri și cu eliberarea asta încep să îmi amintesc.. Încep să îmi amintesc că necunoscutul e același și aici și între betoane și oriunde aș fi... Că aleg de o mie de ori să îmi înfrunt fricile decât să nu mă bucur liberă de natură ... Că siguranța e o stare pe care doar eu aleg dacă să mi-o permit sau să o leg de niște căsuțe mentale care trebuiesc bifate.

După tot acest negoț ce durează mai mult sau mai puțin în funcție de cât de obosită mă prezint la întâlnirea cu nava mamă vine îmbrățișarea.. Îmbrățișarea ritmului pădurii care mă poartă ca un jazz bun din pace, în freamăt, în nemișcare și în zbor. Se topesc structurile mentale în care mă simțeam prinsă la venire și apoi mă topesc și eu în sunetul propriilor pași, al păsărelelor, al vântului printre frunze, al scârțâitului ușor al vreunui copac de care mi-am legat hamacul.Cu fiecare respirație mi se deschide pieptul și ființa către viață și îmi amintesc din adâncuri simțirea de a curge cu ea. Mă împresoară fin sau mă năpădește un val de bucurie și plutesc în el până simt că e timpul. E timpul să mă întorc plină de mine și plină de pădure, de tot ce mi-a dăruit și de reamintirea a ceea ce știam deja dar am uitat trăind printre betoane.

28 octombrie 2022

Iubesc senzația noilor începuturi, în special, poate, când viețuiesc între coperțile unei cărți. Mă simt ca la poarta către un alt tărâm în care mă voi întâlni cu alți eu și din care mă voi întoarce alt-eu, cu o abundență de experiențe și trăiri.

De câțiva ani am început să citesc numai cărți care mă farmecă, mișcă, bucură, fascinează. Nu mai citesc cărți doar pentru informații - dacă nu regăsesc și o bogăție de frumos, de umor, de geniu printre rânduri o las jos.

E prea prețios timpul vieții să îl trăiesc în cărți iubite doar pe jumătate. Cu cât am dat drumul la cititul lipsit de împlinire, cu atât am găsit mai multe cărți și autori prin a căror povești sufletul mi se alchimizeaza, povești a căror magie rezonează cu a mea.

Același lucru se aplică oamenilor, contextelor, proiectelor, oportunităților în general. Când credeam că a face compromisuri e parte din viață, viața îmi era plină de ele și de justificări pentru a le continua. Când am dat jos haina greoaie a credinței că doar așa se poate trăi și am îndrăznit să mă opresc din a le face, au apărut în jurul meu alte situații care să se potrivească mănușă sufletului meu și de care să mă pot bucura liberă și împăcată. Nu iau forma la care mintea mea se aștepta, e drept, dar ce știe cu adevărat mintea despre suflet?

Am învățat, în timp, să fiu și relaxată în fața surprizelor vieții, să le primesc fără așteptări și cu inima deschisă. Nu știu ce va veni, dar știu că îmi va aduce noi valuri de împlinire, Înțelepciune și bucurie, nebănuite de mine până acum. Aruncarea asta conștientă, asumată în nebănuit lasă un spațiu larg pentru miracole și în oceanul ăsta de încredere în care tot aleg să trăiesc, ele mereu apar.Asta e pentru mine magia de zi cu zi, în care totul e perfect potrivit pentru mine în fiecare moment și de cele mai multe ori Știu asta.

Așa cum știu că aceste 3 cărți îmi vor fi buni companioni de drum în ce a mai rămas din toamna asta frumoasă.

14 iulie 2022

Sunt momente în care simt atât de vie magia vieții, de parcă mi-ar pulsa în corp odată cu sângele. Sunt momente simple, în care briza răcoroasă a verii mișcă perdeaua, luciri colorate dansează din lumânări pe pereții camerei, steluțe de lumină îmi împodobesc capătul patului, citesc, ascult muzică, doar respir, doar sunt și e atâta perfecțiune, frumusețe, senzualitate în clipa aia de a fi încât o simt eternă. Se desfășoară prin mine fără început sau sfârșit, se mișcă armonios și în simțurile mele deschise dansează sub privirea mea bucuroasă.

Când mă închid față de mine, de viață din orice frică, îndoială, neiertare magia e prima victimă ucisă în luptele minții rupte de înțelepciune. Cu cât pun mai multă încrâncenare în ele cu atât mi se îngustează universul și în loc să dea viață privirea mea usucă tot ce atinge. Perdeaua devine zgomotoasă, aerul prea rece, lucirile fără de farmec, muzica disonantă , rândurile citite fade.

Prezența și deschiderea mea aduc magia, precum închiderea și neiertarea mea otrăvesc orice miracol. Îmi amintesc mereu când intru în mediul ăsta steril, tumultuos interior de versul 'eu nu strivesc corola de minuni a lumii', căci chiar așa simt împotrivirile astea la viață ca pe niște criminali de frumos pe care îi las să îmi vandalizeze casa sufletului.

Împăcarea cu mine și cu experiențele mele, iertarea și eliberarea conștientă, responsabilă îmi aduc mereu înapoi darurile sufletului. Indiferent cât m-am despărțit de ele, ca e o oră, o zi, o săptămână mi se pare mereu prea mult, prea inutil.

Apoi se topește și judecata asta în bucuria de a mă simți iar întreagă, cu claritatea spiritului luminându-mi calea câte un pas pe rând și personalitatea urmând cu încredere și curiozitate marea aventură a ființei mele.

26 iunie 2022

Am fost iar în luminișul unde pacea e palpabilă; poți să o vezi, să o miroși și să o simți pulsând în tine și în tot ce te înconjoară. Azi se parfumase cu fân proaspăt cosit îndulcit cu aromă de tei. Zumzetul insectelor îmi vibra în corp sacadat de munca temeinică a 2 ciocănitori. Greierii i-am găsit în mare convenție dar s-au oprit cât mi-am făcut loc în mijlocul lor, îngrijorați parcă să nu le aud secretele înainte să se dumirească dacă sunt sau nu de încredere. Păsărelele nu prea s-au sinchisit, și-au continuat senine sporovăiala spumoasă.

Am stat și m-am uitat la nori lăsându-i să mă vrăjească până când trecerea timpului a devenit difuză, îndepărtată și apoi s-a topit în aceași clipă continuă de bucurie fluidă. Mereu în alte forme, mereu uimitoare, mereu perfectă. Îmi curgeau prin cap cuvinte să definească ce simt și vedeam cum simțurile adorm în căutarea cuvintelor. Simțirea se închidea în fața definițiilor în care o încadrăm. Cum le puneam deoparte magia vieții iar se desfășura prin mine vie și sălbatică, creând noi dimensiuni de experiențe.

Am înțeles din nou cum doar în libertate Creația e Creație, în rest e numai o făcătură a minții. Are frumusețea ei, însă în ea fiorul existenței cu toată pasiunea lui e sugrumat de definiții, norme, comparații. Când scriu acum cuvintele se așează cuminți în ordine unul după altul fără sa știu ce voi așterne pe lungimea acestui text și totuși el se scrie singur din câmpul trăirilor de azi.

Înțelepciunea e extrasă natural din orice experiență când ne amintim că dincolo de toate învolburările vieții și ale minții suntem mult mai mult de atât. 😇